Lirica interbelică se constituie într-o perioadă de mare diversitate, atât în ceea ce priveşte temele şi motivele poetice abordate cât şi în privinţa limbajului şi a noutăţii unor formule estetice.
Direcţiile poeziei tradiţionaliste sunt, în general, două. Una este cea a sensibilităţii metafizice,este o poezie a fiorului religios, a întrebărilor fără răspuns, cea de-a doua este o lirică a răzvrătirii, a exaltării vitaliste, exprimate adesea într-un limbaj aspru, tăiat parcă în stâncă
